“Școala verde” a Buburuzelor – 2024

În perioada 22 – 26 Aprilie 2024, Buburuzele de la Grupa Mare A, au derulat Programul Școala Verde. Preșcolarii au fost implicați în diferite activități ecologice, ce vin să tragă un semnal de alarmă pentru protejarea mediului. Activitățile derulate în cadrul acestui program au fost următoarele:

Plantele medicinale și beneficiile acestora, în cadrul căreia micuții au adunat plante pentru ceai pe care le-au așezat în sticluțe, apoi au preparat ceai din aceste plante, dar și biscuiți vegetarieni pentru a fi degustate împreună.

Copăcelul Buburuzelor, o altă activitate în care preșcolarii au plantat copaci în curtea grădiniței, apoi și-au decorat propria grădină unde au plantat semințe de flori.

Parada costumelor eco, din nou o activitate pe placul micuților, în cadrul căreia preșcolarii au realizat o paradă prin grădiniță cu aceste costume, și au realizat un Târg cu obiecte din materiale reciclabile confecționate împreună cu părinții, pe care le-au valorificat. Invitatul unei alte zile din Școala verde, a fost un designer floristic, un specialist în acest  domeniu, care i-a îndrumat pe micuți să își realizeze propriul ornament, acest lucru i-a inspirit pe micuți să își picteze pe pânză propriul tablou.
Săptămâna a fost încheiată de micile Buburuze cu cel mai lung mesaj eco pe care copiii l-au desenat, apoi au pornit împreună cu ceilalți colegi din grădiniță într-o paradă pentru a lega mesajul, formând astfel, cel mai lung mesaj eco.

Activitățile derulate în cadrul acestui Program au urmărit:

Manifestarea grijii faţă de mediu reciclând diferite materiale

Identificarea unor surse de poluare şi posibilităţi de eliminare a acestora

Realizarea diferitelor mesaje eco pentru prevenirea poluării

Crearea împreună cu colegii din grupă a celui mai lung mesaj Eco

Participarea direct la acţiuni de igienizare a mediului

Participarea alături de colegii din grupă și din grădiniță la marșul pentru ecologizarea mediului


 
GRUPA MARE „A” BUBURUZELE
PROF. CIOBANU MONICA/STĂNCIULICĂ STELUȚA
 


×


×